ИНТРО С ИКОНКАМИ

EXPERIENȚE DE VINDECARE PRIN COSMOENERGETICĂ  

EXPERIENȚE DE VINDECARE PRIN COSMOENERGETICĂ

25.01.2020

Autor: Dana Boșcor


Ați călătorit vreodată pe Coasta Amalfitană din Italia, acolo unde ai impresia că soarele răsare direct din valurile mării iar în drumul spre plajă simți parfumul celor mai frumoase flori pe care le-ai văzut vreodată sau la Sorrento unde te plimbi pe alei pline de lămâi și portocali și admiri marea în toată splendoarea ei? Ați vizitat lacul Como unde munții semeți de un verde aprins se contopesc cu apa lacului?

Aceste imagini pot fi reale, rezultatul unor călătorii și experiențe sau pot fi oglinda gândurilor și sentimentelor din inima ta. Dacă trăiești într-o stare de bucurie, recunoștință, iubire, înseamnă că te-ai vindecat și trăiești în armonie cu universul și cu fluxul cosmic.

De ce apar bolile? – Ca rezultat al dizarmoniei cu universul, datorită conflictelor interioare, stresului emoțional și psihologic și a modului în care reacționăm la factorii externi, datorită fricilor, a tiparelor negative din subconștient sau datorită unor cauze ce țin de karmă.

Alimentația necorespunzătoare, lipsa somnului și a exercițiilor fizice pot cauza diferite boli, însă fizica cuantică arată, că gândurile și emoțiile au cel mai mare impact asupra apariției bolilor. Gândurile, emoțiile și sentimentele negative ca gelozia, invidia, ura, rușinea și frustarea trimit informația în câmpul cuantic și se vor transforma în experiențe negative și boli. Conflictele generează turbulențe emoționale și creează o lipsă de armonie între minte, corp și suflet. Sistemul imunitar se îmbunătățește când apar sentimente de bucurie, recunoștință și iubire. Când oamenii își schimbă energia, își schimbă viața. Energia se poate schimba prin gânduri și emoții pozitive, prin meditație sau cu ajutorul cosmoenergeticii.

Terapeutul cosmoenerget folosește energia cosmică, divină pentru a înlătura informațiile negative din câmpul energetic al pacientului. Puritatea corpului fizic, a gândurilor și emoțiilor cosmoenergetului au un rol decisiv în succesul terapiei, deoarece terapeutul este un canal prin care se transmite energia universală către pacient. Multe persoane folosesc cosmoenergetica pentru autodezvoltare, ea reprezintă cea mai bună cale de a-i vindeca pe alții și de a evolua.

Vindecarea este un proces de dăruire și de primire iar terapeutul trebuie să atragă prin energia pe care o emite și prin bogăția sufletească, trebuie să aibă o vibrație înaltă, să dăruiască iubire, atenție și compasiune. Terapeutul trebuie să ajungă la nivelul în care poate să-i vindece sau să-i inspire pe ceilalți doar prin simpla prezență, de aceea este nevoie de profunzime și concentrare.

Credința pacientului că terapia cosmoenergetică îl poate ajuta în procesul de vindecare este decisivă pentru succesul terapiei. Am experimentat situații în care persoane care aveau probleme cu coloana s-au vindecat după o singură ședință, în urma aplicării frecvențelor Farun, Sviatoi Isus și Zolotaia Piramida.

Răcelile pot fi tratate cu succes prin contact direct sau prin intermediul terapiilor la distanță cu ajutorul frecvențelor Ural, Sviatoi Isus, Sviatoi Moisei și Zolotaia Piramida. Un efect foarte interesant pe care l-am descoperit întâmplător este acțiunea benefică a frecvenței Suriy Sanlai asupra sinuzitei si asupra răcelilor, deși este o frecvență specializată pe tratarea ochilor și a alergiilor. După deschiderea frecvenței pe rezonator, pacientul și terapeutul resimt imediat un gust sărat, ca și cum ar fi fost expuși unor aerosoli marini. Pacientul poate respira foarte ușor iar efectul se menține peste 24 de ore.

O altă frecvență extraordinară este Zolotaia Piramida pe care o folosesc intens pentru curățare, protecție și energizare, dar am experimentat cu mai multe persoane rezultate extraordinare legate de proiectarea și îndeplinirea dorințelor. Frecvența poate fi folosită cu succes în terapiile la distanță iar terapeutul poate proiecta dorințe pentru pacient în timp ce păstrează imaginea mentală a frecvenței. Anumite persoane cu care am lucrat puteau să descrie exact imaginile mentale pe care le proiectam, dar acele persoane erau foarte deschise spre spiritualitate, aveau încredere în cosmoenergetică sau erau și ei cosmoenergeți.

Frecvența Șiva poate fi considerată o regină a cosmoenergeticii prin acțiunea de curățare a zonei capului, prin mărirea puterii de concentrare și a clarității mentale. Inspirația poate atinge cote maxime cu această frecvență. La ora actuală experimentez efectele acestei frecvențe asupra bolii Alzheimer.

Toate terapiile cosmoenergetice sunt însoțite de echilibrarea chakrelor iar pacienții resimt efectele benefice ale terapiei care se bazează pe tehnica ”Floarea de foc” și care le oferă o stare de energie înaltă, veselie și optimism prin alimentarea energetică a organelor sau prin recuperarea complexă a sistemului energetic.

În terapiile cosmoenergetice pe care le realizez folosesc rugăciunea, dar și multă iubire, deoarece iubirea este forța care face totul posibil, care trece dincolo de spațiu și timp și care poate modifica realitatea în care trăim. Iubirea vindecă orice boală.

Cosmoenergetica te ajută să explorezi lumea fantastică a energiei și să devii creatorul propriei vieți, să trăiești cu intensitate maximă fiecare clipă și să conștientizezi că faci parte din fluxul cosmic, să te autovindeci sau să îi vindeci pe ceilalți. Combinarea informațiilor, intențiilor și viziunilor cu inspirația, fericirea și recunoștința, deci cu emoții elevate ne va permite să avem parte de experiențe magice și să ne bucurăm în permanență de frumusețea naturii de pe coasta Amalfi sau din orice alt loc din lume și să simțim conexiunea cu tot ceea ce există.

Prezint în continuare câteva mărturii ale unor persoane cu care am pornit în călătoria de vindecare și cu care am experimentat efectul frecvențelor cosmoenergetice asupra sănătății. Am simțit o emoție și o bucurie profundă pentru fiecare afecțiune pe care am reușit să o tratez și sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru acest dar. Doresc sa mulțumesc și profesorului de cosmoenergetică, domnul Gurschi, pentru consecvența și pasiunea cu care m-a îndrumat în realizarea tuturor acestor terapii.

“Fără să intru în amănunte, precizez că am apelat prima dată la terapia cu frecvențe cosmoenergetice într-o etapă foarte stresantă a vieții mele, în care ajunsesem să am probleme cu somnul și atacuri de panică. Îmi doream liniște și să dorm bine, lucru care nu se mai întâmplase de mult timp. Întrucât o cunoșteam de mulți ani pe doamna Dana Boșcor și auzisem de la o prietenă că ar avea efect tratamentul cu frecvențe, mi-am zis să încerc ceva ce nu mai încercasem. Și nu mi-a părut rău, pentru că, pe lângă faptul că mi-a rezolvat problema cu insomnia, nici nu am avut efecte secundare. În plus, am experimentat o stare de confort emoțional total inexplicabilă în contextul agitat în care se derula viața mea. Acesta a fost primul contact cu frecvențele cosmoenergetice și m-a făcut să cred în eficacitatea lor”.

(Alina C., Brașov)

"Sună ca un clișeu, știu, dar nu am crezut deplin până nu mi s-a întâmplat și mie! Aveam o durere mare la genunchiul stâng de câteva luni, nu puteam să mă sprijin în el ... dar după câteva secunde după ce am simțit căldura palmelor dnei Boșcor nu am mai simțit nimic, nicio durere! Efectul îl simt și acum, după două săptămâni. Între timp am mai apelat și pentru o curățare și o protecție împotriva stresului și pot să zic că sunt mai pozitivă, mai iertătoare, nu mai simt durere de spate. De lucru mai este dar este un sentiment așa de plăcut să știi că ajutorul există! Am recomandat cosmoenergetica tuturor! Vă mulțumim!"

(Bianca, Brașov)

„De jumătate de an aveam dureri de spate în zona lombară, uneori mai acute, în general destul de surde, dar prezente. La o ședință de cosmoenergetică, Dana a deschis Farun și Piramida de Aur pentru rezolvarea durerilor de spate și a funcționat. Durerea a trecut și am simțit și zona lombară mult mai flexibilă. Și am și uitat că am avut probleme cu spatele.”

(Alina P., Brașov)

„Doar prezența Danei și energia ei pozitivă mi-a transmis și mie, la fiecare întîlnire cu ea, putere de concentrare, eliberarea de emoții negative, dorința de a ajuta pe cel de lângă tine și multă pace. Este evident pentru mine, că trebuie să crezi în puterea vindecătoare a energiei transmise prin cosmoenerget. Altfel, este mai dificil să simți energia și să vezi rezultatele terapiei.”


(Ana, Brașov)

„La finalul lunii iulie am început să am dureri la urechea stângă. Am tot făcut investigații dar nu s-a găsit nici o cauză. Mai apoi în luna august m-am angajat și am întâlnit-o pe doamna Boșcor care s-a oferit să mă ajute prin intermediul cosmoenergiei. Încet-încet mi-a efectuat ședințe care aveau să-mi rezolve problema. Chiar dacă am simțit încă de la prima ședință rezultate și o căldură foarte mare în corp, aproximativ după o lună am simțit rezultatele finale. Întotdeauna am crezut în puterea energiei și a gândului pozitiv. Nu fiți sceptici, încercați orice metodă care v-ar putea ajuta, nu vă închideți inima și gândul, lăsați puterea universului să vă ajute!”

(Mălina, Brașov)

„Maia abia aștepta Balul bobocilor, însă cu două zile înainte s-a trezit cu o durere de gât extrem de puternică. Orice medicament părea că nu își face efectul și starea ei se înrăutățea. Am întrebat-o dacă ar fi de acord să utilizăm un tratament neconvențional iar ea mi-a zis: fac orice ca sa mă fac bine. Aveam în minte terapia prin frecvențe cosmoenergetice, însă nu știam cum să îi spun, ca să nu râdă de mine.A acceptat, cu foarte mult scepticism, terapia la distanță. Si-a zis că nu are nimic de pierdut. Atunci am apelat la doamna Dana Boșcor, care a tratat-o la distanță timp de 10 minute. În acest timp a început să-i curgă nasul puternic, iar imediat după, Maia mi-a zis că se simte mult mai bine, fără nici o urmă de ironie, de data aceasta. Mai mult, m-a rugat să facă tratament și ziua următoare. Doamna Boșcor ne-a ajutat din nou cu terapia la distanță, iar durerea de gât a devenit cu totul nesemnificativă, dispărând aproape total. A fost o situație în care frecvențele ne-au salvat de urgență, fapt pentru care aduc mulțumiri pe acesta cale doamnei Dana Boșcor.”

(Alina C., Brașov)

”Dana a făcut terapie cu mine pentru hernie de disc și m-a ajutat să nu mai am dureri. Această terapie s-a realizat prin contact direct, acasă la mine, în Germania. O altă terapie a fost la distanță, pentru gripă și s-a desfășurat timp de 3 zile, după care am văzut o îmbunătățire prin desfundarea nasului și eliminarea durerilor de cap. Nu am avut la început prea mare încredere în aceste terapii dar am fost deschisă să le încerc și sunt fericită pentru rezultate.”

(Lucica R., Germania)

„ De curând am început să experimentez cu Dana împlinirea dorințelor cu ajutorul Piramidei de aur. În prima ședință, am avut o viziune foarte frumoasă vizavi de dorința mea, cum ea se realizează și are un impact pozitiv asupra tuturor, chiar la nivelul întregului univers. În săptămâna care a urmat am conștientizat că aveam un puternic program negativ vizavi de dorința mea: mi se derula în cap scenariul cel mai negativ cu putință, dublat de o emoție puternică de disperare. Si mi-am dat seama că nu mai vreau să susțin acest tipar. Pe de altă parte eram sub impresia puternică a viziunii pe care am avut-o stând sub frecvența Piramida de aur și a încolțit în mine speranța că pot să îl schimb. Acesta este primul efect al experimentării Piramidei de aur pentru împlinirea uneia dintre dorințele mele .”

(Alina, Brașov)

Master în cosmoenergetică,
Dana Boșcor

Adresa

Republica Moldova
mun. Chișinău

Contact

veaceslav.gurschi@gmail.com
Tel: +373 690 54 797      
Skype: vyacheslav.gurski          

Links

https://www.facebook.com/
vyacheslav.gurski
http://cosmold.ucoz.ru

Made with Mobirise web creator