ИНТРО С ИКОНКАМИ

INIȚIERILE LA DISTANȚĂ ȘI COSMOENERGETICA

24.01.2024

Autor: Slava Gurschi

În ultimul timp primesc tot mai multe întrebări cu privire la inițierile de la distanță. Oamenii mă întreabă ce părere am în legătură cu acest fenomen, dacă funcționează sau nu, îmi cer să verific dacă au primit sau nu anumite frecvențe. Pe baza acestui fapt, am decis să scriu un articol. Aș fi extrem de bucuros să comunic cu reprezentanții acestei ”mișcări” („inițiatorii online”), pentru o acoperire mai completă, cuprinzătoare și constructivă a acestui subiect. Puteți să-mi scrieți pe e-mail: cosmoenergetica.ro@gmail.com, să vă exprimați acordul sau dezacordul cu anumite întrebări din acest articol, să vă prezentați argumentele, să vă împărtășiți experiența valoroasă pentru a dezvălui în detaliu adevărata natură a acordării la distanță a frecvențelor cosmoenergetice.

Mai jos voi descrie viziunea mea asupra acestui subiect. Îmi cer scuze anticipat pentru judecățile directe și uneori dure, dar încă o dată le voi cere persoanelor care practică această metodă de inițiere să facă un feed-back și să-și exprime întemeiat gândurile despre această problemă pentru a avea o imagine completă.


Este ianuarie 2024. Observăm, că de la an la an, zilele sunt din ce în ce mai scurte. Se pare că roata timpului se învârte mult mai repede decât acum 20-30 de ani. Te uiți, este deja seară, deși pare că tocmai ai luat micul dejun... Vinovata fenomenului este creșterea rapidă a informațiilor tehnogene planetare. Dezvoltarea tehnologiilor informaționale digitale, extinderea internetului, noile dezvoltări tehnice, inteligența artificială - toate acestea au influențat și vor influența activ formarea realității noastre. Ca exemplu, poate fi un serial incitant sau un joc interesant pe calculator, când timpul trece neobservat și fulgerător. De asemenea, viața unui om modern este plină de informații inutile și agitație, așa cum s-a menționat mai sus, și arată într-adevăr ca un joc pe computer sau un serial TV (pentru tribul sălbatic Tumba-Yumba, timpul curge „ca înainte”, fără modificări) . Și seara, înainte de a merge la culcare, sufletul persoanei rămâne cu un sentiment de nemulțumire, că acel timp a fost irosit pe fleacuri și nu pe ceva care merită cu adevărat.

Noile condiții și schimbări în viața civilizației noastre au avut un impact „contagios” și asupra sistemului de cunoștințe numit Cosmoenergetica. Unii progresori „ingenioși și întreprinzători” ai sistemului au considerat că având în vedere circumstanțele de mai sus, a venit momentul „modernizării” și „optimizării” procesului de racordare la frecvențele cosmoenergetice, și anume, de a face acest lucru de la distanță.

După ce am analizat portretul psihologic al „inițiatorului online”, am evidențiat efectiv ce cauze și motive ar fi putut surveni în viața lui atunci când a apărut această metodă. Factorii posibili care au influențat (unul sau mai mulți dintre ei):

1. O nevoie reală de dezvoltare în continuare a sistemului, în numele progresului cosmoenergeticii, întru folosul și beneficiul oamenilor;
2. Condiții limitative temporal-spațiale, care nu permit oamenilor să se inițieze în contact (de exemplu, așa-numita pandemie);
3. Interese pur financiare. Profitând de slăbiciunile elevului (lenea și zgârcenia, reticența de a plăti transportul și cazarea), speculând și manipulând pe subtilitățile psihologice a consumatorului modern și adoptând instrumente de vânzare online, poți primi rapid și confortabil un transfer de bani de la cursant din orice colț al planetei;
4. Concurența ordinară, teama de a pierde clienți, lupta pentru autoafirmare etc.;
5. Practici de inițieri la distanță preluate din alte tradiții;
6. Lipsa de abilități și cunoștințe, lacune în calificare, incapacitate de a iniția;
7. Frauda.

Ce i-a determinat pe progresorii „noii generații” să inițieze online? Ce părere aveți, dragi cititori?

Reieșind din argumentele și faptele enunțate mai jos, vă veți convinge, oricare ar fi legătura cauzală, nimic nu-i poate îndreptăți pe inițiatorii online, deoarece inițierile la distanță în frecvențele cosmoenergetice poartă un caracter himeric și fictiv.

Când sunt întrebați de ce fac acordări de la distanță și dacă totul va funcționa după, ei răspund simplu, scurt și clar: „Lucrăm cu energie! Și nu există bariere fizice sau spațiale în calea energiei! Dacă simți frecvențele, înseamnă că totul funcționează!” Oare este într-adevăr așa? Mai jos vom discuta acest subiect în detaliu. O să vorbim despre modul de inițiere a fondatorului cosmoenergeticii Vladimir Petrov, cum se fac inițierile în contact, particularitățile proceselor infoenergetice în timpul acordărilor, nuanțe aurale, importanța inițierii în regim de contact prin corpul fizic, rolul imunității în inițieri, subtilitățile egregorului cosmoenergeticii:

1. Să începem cu aceea, că Vladimir Petrov, creatorul sistemului, iniția oamenii în regim de contact, prin aplicarea mâinilor pe rezonator. Subliniez că maestrul nu iniția nici la distanță, nici non-contact, și nici măcar semi-contact! Ei bine, la acea vreme Internetul nu era la fel de răspândit și dezvoltat ca acum, dar ipotetic acest lucru s-ar fi putut realiza folosind fotografia și telefonul. De ce o personalitate atât de înzestrată ca V. Petrov, cu o vastă experiență în domeniul practicilor energetice, nu s-a „priceput” să facă inițieri de la distanță? Mai jos vom primi răspunsul la această întrebare;

2. Sarcina magistrului în timpul acordării (inițierii) constă în sincronizarea optimă a vibrațiilor sale de câmp cu structura câmpului elevului. Frecvența activată generează „un anumit puls și ritm” proceselor aurale ale magistrului, care, printr-un efect de sincronizare puternic, calibrează câmpul elevului, „aducând” procese oscilatorii identice în sistemul energetic al acestuia. Ca rezultat final, câmpul (aura) inițiatorului rezonează cu câmpul elevului, sau starea aurală a inițiatorului este la unison cu starea aurală a elevului. Pentru a realiza o tonalitate comună și a înregistra această nouă stare pe matricea esențială a elevului (pentru a putea apoi activa independent frecvențele), este nevoie de un impuls puternic, care este posibil prin interacțiune fizică, adică prin contact. Nu îmi pot imagina cum s-ar putea face asta de la distanță. Poate știți voi, dragi „inițiatori online”? Vă rugăm să împărtășiți experiența și argumentele voastre.

La efectuarea inițierii există anumite subtilități tehnice. Modificările câmpului de mai sus trebuie văzute (nu vizualizate) și controlate. Cei care nu văd, dar simt procesul bine, merge și așa. Este mai rău atunci când progresorii inițiază pur prin intenție, adică fără să vadă sau să simtă procesul. Executarea inițierilor ”orbește” sau prin metoda „cutiei negre”, nu oferă întotdeauna o garanție completă a unui rezultat de înaltă calitate în regimul de contact, ca să nu mai vorbim de opțiunea de la distanță, în care posibilitatea de a greși crește semnificativ;

3. Trăim într-o lume sau realitate fizică în care funcționează anumite legi fizice. „Inițiatorii online” ignoră în mod intenționat importanța corpului fizic în timpul inițierii, justificând acest lucru prin faptul că ei lucrează cu energii, și nu cu o „bucată de carne”.

Nu degeaba ne-am născut pe plan fizic. Aceasta înseamnă că avem nevoie de experiența interacțiunii cu lumea fizică. Corpul fizic tot energie este (energie densă), a cărei frecvență este mai joasă decât frecvența corpului eteric. Astfel, frecvențele structurează nu numai corpurile subtile, ci și corpul fizic însuși! Prin urmare, este necesară acordarea întregului organism ca un tot întreg, cu toate corpurile (fizic, eteric, astral, mental etc.), prin contact sau influență fizică. Omul este o ființă multidimensională și consider că este o mare greșeală să-i ignori componenta fizică la inițiere.

Mai mult, fără corpul fizic, majoritatea celorlalte corpuri subtile nu vor putea exista (de exemplu, dezintegrarea corpurilor subtile după moartea corpului fizic). Corpul fizic alimentează energetic și integrează celelalte corpuri subtile. Acesta este un sistem complet. Corpul fizic cantitativ este cel mai energetic dintre toate corpurile. Este ca o centrală electrică sau Soarele care susține viața altor corpuri. Tocmai datorită potențialului energetic ridicat al corpului fizic este posibil să se creeze impactul puternic necesar asupra structurii energetice a elevului. Și aici prezența fizică a elevului joacă și ea un rol important, deoarece pentru a asigura puterea de impact, „resursele energetice” sunt luate atât de la el, cât și de la inițiator, cumulativ.

De asemenea, putem face o paralelă cu modurile de operare a frecvențelor cosmoenergetice - la distanță, non-contact, semi-contact și în contact. „Inițiatorii online” vor fi de acord că lucrul în contact este cel mai eficient, cu cele mai bune rezultate. Apoi, în funcție de randament, urmează regimul semi-contact, non-contact și doar în ultimul rând - lucru la distanță! Ar fi interesant să aflăm de la înșiși „inițiatorii online” metoda de acordare la distanță, dar presupun că aceștia fac acest lucru prin activarea frecvenței și crearea unei rezonanțe aurale puternice, cu intenția de a-și acorda elevul la distanță, concentrându-se și sincronizându-se la maxim, prin urmare consumând multă energie psihică personală pe aceasta. Dar va ajuta acest lucru la inițierea elevului, indiferent de eforturile mentale și energetice „titanice” pe care le face cel care acordă (chiar și până la umflarea venelor de pe frunte și durerea la tâmple)? Cine, dimpotrivă, susține că lucrează ușor, fără a se încorda, doar prin simpla formare a intenției și totul se produce de la sine - îmi scot pălăria și îi fac ovație în picioare. Eu și comunitatea am fi încântați să știm cum totuși se efectuează eficient și calitativ inițierile de la distanță, căci pentru mulți, inclusiv pentru mine, acest lucru rămîne o enigmă.

Anticipând un alt argument al „inițiatorilor la distanță”, și anume afirmația că elevii lor simt perfect frecvențele obținute prin metoda de la distanță, pot spune următoarele. Mulți oameni, cu percepție senzorială mai mult sau mai puțin dezvoltată, în special cei interesați de practici spirituale, „se aprind” instantaneu și simt diverse chestii (căldură, furnicături, presiune, bucurie, plăcere etc.) când vine vorba de mantre, rugăciuni, formule magice, nume de zeități ale diferitelor culturi și tradiții, simboluri ezoterice, rune și alte informații similare, deși nu au primit nicio inițiere. De fapt, după inițierea online, cursanții virtuali nu primesc nimic. Persoanele care cred că pot activa frecvențele doar având cheia de activare dar ne fiind inițiate în ele se înșeală amarnic, ei nici nu-și dau seama la ce sursă sau entități se conectează, cu ce energii interacționează. Rezultatele unor astfel de experiențe cu frecvențele fictive pot fi foarte drastice;

4. Mulți cosmoenergeți țin ședințe de curățare și vindecare de la distanță. Eu însumi fac asta. Totul funcționează excelent, sunt multe rezultate pozitive. Dar atunci de ce oare nu pot fi efectuate acordările de la distanță folosind același principiu? Pe lângă motivele de mai sus, mai există unul - sistemul de apărare sau imunitatea corpului nostru.

Imunitatea corpului nostru, la nivel infoenergetic, este concepută astfel încât să respingă informațiile noi (inedite) sau „proaspete” din sistem. Sistemul de protecție trebuie mai întâi să se obișnuiască cu acestea, să treacă printr-o perioadă de adaptare, să înțeleagă calitatea noilor informații și energii, ce poartă, influențe creative sau distructive. În timpul ședinței, operatorul-vindecător structurează câmpul pacientului cu anumite frecvențe. Efectul de structurare durează temporar, inclusiv datorită proceselor imune „rezistente”. Se pare că în timpul inițierilor de la distanță apar procese identice. Frecvențele sunt doar temporar „prezente” în aura elevului, ca în timpul tratamentului. Influența este „slabă”, incapabilă să asigure condițiile necesare pentru „fixarea” frecvenței în câmpul elevului. La acordarea în contact, datorită impactului amplu și puternic, este posibil să „suprimăm” rezistența organismului la noile stări. În multe cazuri, sistemul imunitar continuă să se „apere” chiar și după inițiere. Mulți au observat senzații corporale neplăcute după acordări (mai ales când primești mult și deodată). Sunt de acord că aceste stări apar nu numai datorită mecanismelor de protecție, ci și a efectelor de curățare și transformare ale inițierii;

5. Este necesar să înțelegem că Cosmoenergetica, pe plan planetar, energetic-informațional, este un fel de comunitate de oameni care în activitățile lor de viață sunt uniți printr-o idee comună sau tehnologie comună. Acest organism colectiv (egregor) funcționează după anumite principii și reguli. Imaginați-vă reacția lui Vladimir Petrov la faptul că unii dintre elevii săi sunt implicați activ în inițieri la distanță! Învățătorul le va face complimente? Va posta fotografiile lor pe panoul de onoare? Sau poate îi va răsplăti cu medalii și certificate de onoare? Puțin umor nu strică.))) Cosmoenergetica este o doamnă cu caracter. Așa cum fondatorul învățăturii avea, ca să spunem mai moale, o atitudine „negativă” față de astfel de „motoare ale progresului” în timpul vieții, punând capăt relațiilor cu aceștia, excluzându-i din rândurile elevilor săi, aceeași soartă îi așteaptă pe „inovatori”și la nivel egregorial. Hermes Trismegistus ne confirmă: „Ceea ce este dedesubt este și deasupra!” Ordinea care a domnit în timpul vieții lui Vladimir Petrov a trecut la rangul de principii și legi ale egregorului Cosmoenergeticii.

Egregorul este o chestiune delicată! Vladimir Petrov le spunea adesea elevilor săi că cosmoenergetica este o învățătură dură, uneori chiar severă, iar mulți au înțeles greșit cuvintele învățătorului. Pe lângă faptul că este foarte „geloasă”, Cosmoenergeticii nu îi place când cosmoenergetul este distras de alte practici. Dar aceasta este doar ”floare la ureche”. Ea nu acceptă categoric modificări, completări și inovații în predare! Anumiți magiștri cad sub tentația de a crea ceva nou, de a schimba unele concepte, de a întroduce elemente noi în sistem pentru a se evidenția și a se distinge de masa generală a colegilor lor. Există precedente, pot numi câteva exemple de „noi curenți”: cosmoenergetică ortodoxă, runică, mayașă, planetară, toltecă, cosmoenergetică antică slavă. În această „tabără” de „inovatori” întră și cei care au modificat și introdus noi metode, au făcut modificări în descrierea funcționalității frecvențelor, au creat propriile grupuri de frecvențe etc.

Egregorul cosmoenergeticii are o imunitate proprie, dispune de mecanisme de autoconservare pentru a-și asigura identitatea și originalitatea. Ce se va întâmpla, metaforic vorbind, dacă Cosmoenergetica ”va recunoaște și va accepta” unele inovații? Acesta va fi un act de sinucidere! Ea va înceta să mai existe! Aceasta nu va mai fi cosmoenergetică, ci altceva! Poate că aceste „inovații” sunt într-adevăr foarte eficiente și dau rezultate excelente, dar nu au nimic de-a face cu cosmoenergetica! Nu confundați darul lui Dumnezeu cu ouăle omletă! Nu confundați cosmoenergetica cu agricultura! În cosmoenergetică nu poți crea un sistem hibrid prin încrucișarea a două unități! Și să-și numească „operele” în felul său, fără a adăuga cuvântul cosmoenergetica, de exemplu Vasile-Geta-Elvira-energetica etc. Dar nu, ei înțeleg că nu pot face față fără sprijinul egregorului. Au nevoie de resurse pentru a-și promova noua învățătură, dar nu au suficientă putere să acționeze pe cont propriu și văd că nu vor ajunge departe. Prin urmare, ei cred că egregorul cosmoenergeticii îi va ajuta. În astfel de cazuri, se declanșează instinctul de autoconservare a Cosmoenergeticii, care îi dă afară pe așa-zișii „avangardiști” cu un șut în fund. Ei pierd suportul egregorului și trec ulterior la sursa de alimentare „autonomă”. Cât de viabil va fi noul egregor depinde de autorul-fondator al învățăturii. Dar istoria a arătat deja că multe astfel de învățături dispar din cauza lipsei de sprijin, a capacităților și resurselor necesare.

În algoritmul sistemului de cunoștințe numit Cosmoenergetica, nu există elemente precum inițierile (acordările) la distanță. Matricea Cosmoenergeticii a lui Petrov funcționează pe mecanismele și tehnologiile stabilite de însuși autorul său! Deci din punct de vedere tehnologic inițierea la distanță în cosmoenergetică este exclusă!

Dragi colegi, fiți extrem de atenți în deciziile și acțiunile voastre. Chiar și cele mai mici excepții, modificări și completări ale elementelor sistemului, duc la distorsiuni și ulterior, la respingere și excludere din comunitatea planetară cosmoenergetică. Acest lucru este valabil și pentru practicieni. Practicați corect cosmoenergetica, conform tradițiilor clasice. Dacă doriți să pierdeți sprijinul egregorului - încălcați principiile și regulile acestuia. Dacă doriți să vă dezvoltați, să trăiți în echilibru și armonie - PĂSTRAȚI PURITATEA ÎNVĂȚĂTURII!

6. În trecutul recent, au existat precedente când apăreau așa-numitele școli de cosmoenergetică de noua generație, susținând că vremea cosmoenergeticii clasice s-a scurs și a venit timpul să trecem la „noile cunoștințe”. „Inițiatorii online” susțin, de asemenea, că este timpul să trecem de la „Epoca de Piatră” și să acceptăm noile realități ale existenței. De fapt, Cosmoenergetica nu este o „babă bătrână” care are „o sută de ani”, ci o „fată tânără”. Permiteți-mi să vă reamintesc că Cosmoenergetica s-a format la începutul anilor 90, iar 30 de ani nu este o durată mare de timp, ci după standardele universului, doar câteva clipe de moment. Frecvențele cosmoenergetice cum au funcționat așa și continuă să funcționeze. La fel a rămas în vigoare și posibilitatea de inițiere în contact. Cum mergeau înainte oamenii la cursuri, inițieri, tabere de vară, așa și vor continua să o facă, chiar acoperind sute de kilometri de distanță.

Doar prin comunicarea personală elevul și învățătorul interacționează armonios, pentru că comunicarea are loc nu numai fizic, multe cunoștințe, informații și stări se transmit fără cuvinte, doar prin prezență! Aura profesorului este foarte importantă în procesul educativ. Când elevul se află în câmpul învățătorului, multe adevăruri sunt înțelese instant, prin „cunoașterea directă”. Înainte ca profesorul să termine fraza, elevul prinde ”din zbor”, înțelege și realizează deja totul. Ca să nu mai vorbim de interacțiunea energetică. Nu îmi imaginez cum se vor simți învățătorul și elevul, în contextul descris mai sus, la distanță. „Inițiatori online”, ați opta personal (sau pentru copiii voștri) pentru educație și inițieri la distanță? Cum va fi calitatea predării virtuale? Vor fi cosmoenergeți virtuali care vor lucra cu frecvențe virtuale? În opinia mea, predarea și inițierea online nu dau un efect stabil, totul este repede uitat, oamenii nu sunt atrași, ulterior nu prețuiesc cunoștințele obținute, se îndoiesc de inițierile primite și apoi săracii, se agită ca niște rătăciți de la o școală la alta. Nu cunosc niciun cosmoenerget, cât de cât pregătit, provenit din inițierile online;

7. Metodologia de efectuare a ședințelor terapeutice și operarea cu frecvențele cosmoenergetice stabilește anumite reguli. De exemplu: cosmoenergetul nu normalizează chakrele 6 și 7 în contact; nu lucrează în contact cu creierul, ochii, inima; bolile medii și severe sunt tratate de preferință în contact; nu ne „transcriem” pe noi înșine; transcrierea poate fi folosită și de la distanță; motorașul energetic nu poate fi folosit de la distanță și multe alte reguli. Așadar, vreau să subliniez încă o regulă importantă: „ACORDAREA LA FRECVENȚELE COSMOENERGETICE SE FACE ÎN CONTACT!” Aici, tertipul „Fiecare regulă are o excepție” nu va funcționa. Cosmoenergetica nu este o fetiță proastă sau naivă, nu o vei păcăli cu asta!

În concluzie, voi spune următoarele. Ființa umană nu este doar multidimensională, ci și multiciclică. După cum se spune, sufletul este nemuritor. De la viață la viață, acumulăm o anumită experiență, învățăm să distingem între ceea ce este bine și ceea ce este rău. Cu cât sufletul este mai matur, cu atât îi este mai ușor să facă alegerea corectă. Pentru mulți, viața nu este nici lapte, nici miere. Omul rămâne să fie om, cu toate viciile și neajunsurile sale. Cum poți înțelege în această viață complicată că ai făcut ceea ce trebuie, sau invers, că ai făcut o greșeală? Totul este foarte simplu. Dacă după o anumită interacțiune există un gust neplăcut în sufletul tău, vrei să fii distras și să uiți de tot, să te îmbeți și să adormi. Dacă evenimentele și circumstanțele din trecut apar în mod constant în capul tău, iar reacția ego-ului este să-ți întemeiezi mereu cuvintele și acțiunile, să te autojustifici, deși în interior simți că te înșeli. Dacă în sufletul tău, în fiecare zi te roade și nu-ți dă pace viermele îndoielii. Toate acestea sunt semne că ai făcut ceva greșit, că ai mers împotriva conștiinței tale, a simțului bun și a decenței. 

Adresa

Republica Moldova
mun. Chișinău

Contact

veaceslav.gurschi@gmail.com
Tel: +373 690 54 797      
Skype: vyacheslav.gurski          

Links

https://www.facebook.com/
vyacheslav.gurski
http://cosmold.ucoz.ru

HTML Website Builder